vineri, 11 iulie 2014

Zeds Dead | Bucuresti | 19 iulie @ Fusion Arena

Seria evenimentelor din acest an, devine din ce în ce mai promiţătoare, fiind aduşi publicului român, nume tot mai dorite de pe scena  muzicii electronice.
Astfel că sâmbătă, 19 Iulie, revine la Bucureşti duo-ul canadian Zeds Dead, alături de care vor urca pe scenă Remember Me - unul dintre cele mai spectaculoase act-uri de bass music din Bucureşti, Dropdread şi Brusten (Skullcandy România).
Membrii trupei, DC şi Hooks, colaborează în prezent cu labelul lui Diplo, Mad Decent, dar cu toate acestea multe dintre materialele lor nu sunt semnate sau au fost lansate neoficial, băieţii reuşind să-şi menţină platforma de promovare a muzicii cu bass (de la house şi hip-hop la trap, dubstep şi drum&bass) în zona underground. Ultimul lor album, Somewhere Else, a fost lansat pe 1 Iulie în toată lumea, prilej cu care Zeds Dead au dat startul la un nou turneu mondial.
Mult-aşteptata lor revenire în Bucureşti va avea loc sâmbătă 19 Iulie în hala reamenajată, Fusion Arena, în zona Piaţa Alba-Iulia, pe strada Traian Popovici 79 – 91.

Cele 600 de biletele se găsesc în avans la preţul de 30 Lei, în magazinele Ollie Gang Shop (Lipscani) şi U-man Bucureşti (P-ta Romană). Vor fi disponibile bilete şi la intrare în seara evenimentului, însă într-un număr extrem de limitat.

Zeds Dead 


Eveniment Facebook

Parteneri:

Sponsori:


ACCESUL INTERZIS PERSOANELOR SUB 18 ANI!

Îţi mulţumim pentru susţinerea comunităţii
×
blogger tipsblogger templatesWidget